Păcatul e ceva ce nu-l poţi evita, ori cât ţi-ai dori asta,totul e să conştientizezi ce ai facut şi să-ţi dai silinţa să numai greşeşti.Greşind celui de lângă mine îi greşesc direct lui Dumnezeu.
CAARTEA SFINTILOR
De acum, CARTEA poate fi si pe siteul Dvs, simplu, copiind unul din codurile de aici si, punandu-l mai apoi in articolele sau in meniul Dvs. De atunci, actualizarea sa, la fiecare 24:00, este doar grija noastra!
sâmbătă, 10 martie 2012
Indemnuri
Mi-aş dori să aparţineţi cu toţii categoriei fericiţilor, care se mângâie de desăvârşirea întru Domnul. Dar dacă nu aceasta vă este însă partea, fiţi măcar în categoria celor ce se trudesc şi luptă pentru a primi această cea mai înaltă cinstire. Dar nimeni să nu rămână în categoria celor indiferenţi, a celor loviţi de nesimţire şi de orbire, care se lasă sfâşiaţi de patimi în mijlocul nepăsării, al risipirii gândurilor, al grijilor şi a tot felul de pasiuni. Amin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu